Scrisoare deschisa
Stimate
Domnule Prim-ministru,
Stimata
Doamna Ministru,
Stimate
Domnule Director,
Având în
vedere raspunsul oficial primit în data de 16 decembrie 2015 de la Help-desk-ul
AM POSDRU, conform caruia nu se vor mai plati cereri de rambursare pâna la 31
decembrie 2015, dorim sa va aducem în atentie urmatoarele probleme cu care se
vor confrunta beneficiarii de proiecte, în perioada imediat urmatoare.
În
conformitate cu prevederile europene si nationale în vigoare, orice cheltuiala
realizata în cadrul proiectelor POSDRU poate fi solicitata la rambursare daca
plata efectiva aferenta acelei cheltuieli este realizata pâna la data de 31
decembrie 2015. Sute de beneficiari au depus cereri de rambursare începând cu
luna august, cu certitudinea ca pâna la finalul anului vor primi sumele
respective pentru a acoperi cheltuielile restante din cadrul proiectelor,
cheltuieli care au devenit restante ca urmare a nerespectarii de catre AM
POSDRU a termenelor contractuale de procesare si plata. Daca nu se încaseaza
aceste cereri de rambursare pâna pe 30 decembrie, beneficiarii sunt în
imposibilitatea de a avansa sumele respective pentru a finaliza din punct de
vedere financiar proiectele. Tot ceea ce se va plati dupa 1 ianuarie 2016
reprezinta cheltuieli care nu mai pot fi solicitate spre decontare nici de
beneficiari catre AM POSDRU, nici de România de la Comisia Europeana.
Neplata
cererilor de rambursare pâna la 30 decembrie 2015 conduce la consecinte foarte
grave, atât pentru beneficiari cât si pentru bugetul României.
Eforturile
considerabile pe care beneficiarii le-au realizat pâna în momentul de fata în
implementarea POSDRU 2007 – 2013 au generat o presiune financiara majora pentru
acestia. Constant, beneficiarii au sustinut deficitul de lichiditati cu care
programul s-a confruntat, au activat într-un sistem lipsit de predictibilitate.
Nu trebuie uitat faptul ca statutul beneficiarului este unul de subcontractor
al politicii sociale promovate de stat, ori prin acest demers Guvernul se afla
în situatia de a pierde încrederea în relatia cu partenerii sai.
Nu este etic
sa se transfere responsabilitatea deficitului de lichiditati catre beneficiari,
în conditiile în care AM POSDRU nu a respectat termenele de rambursare
mentionate în cadrul unui contract de finantare.
În situatia
în care nu se asigura surse pentru plata cererilor de rambursare restante,
beneficiarii vor demara procese colective în instanta începând cu luna ianuarie
2016, pentru recuperarea daunelor cauzate. Temeiul legal pentru aceste actiuni
este reprezentat de articolul care vizeaza drepturile si obligatiile AM
POSDRU/OI POSDRU delegat, respectiv: “AM POSDRU are obligatia de a efectua
rambursarea cheltuielilor în termen de maximum 20 (douazeci) de zile lucratoare
de la data înregistrarii cererii de rambursare, în conditiile în care este
însotita de toate documentele solicitate prin prezentul contract”.
Constatam
astfel ca, într-o perioada în care cresterea absorbtiei fondurilor europene ar
trebui sa fie un obiectiv important al Ministerului Fondurilor Europene,
deciziile luate conduc în fapt la scaderea absorbtiei fondurilor europene.
Având în
vedere cele mentionate anterior, va solicitam achitarea de urgenta a cererilor
de rambursare validate si transmise la AM POSDRU, de catre OIR-uri, pâna la
data de 28 decembrie 2015, precum si organizarea unei întâlniri pâna la
sfârsitul acestei saptamâni în cadrul careia sa se prezinte concret
modalitaiile de actiune ale Ministerului Fondurilor Europene si AM POSDRU
pentru evitarea unor pierderi financiare de ordinul a sute de milioane de euro
pentru bugetul de stat.
Organizatii
semnatare:
- Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România
- Coalitia ONG-uri pentru Fonduri Structurale
- Uniunea Generala a Industriasilor din România
- Blocul National Sindical
- Camera de Comert si Industrie a României
- Patronatul Tinerilor Întreprinzatori din România
- Casa de Meserii a Constructorilor
- Institutul National pentru IMM-uri
- PIMM Galati
- Patronatul Întreprinderilor Mici si Mijllocii Iasi
- Centrul de Consultanta si Management al Proiectelor EUROPROJECT
- Asociatia Patronilor si Meseriasilor Cluj
- CLIMM Oradea
- Societatea Agricola Astra
- Fundatia Corona
- Camera de Comert si Industrie a Judetului Neamt
- CLIMM Târgu-Mures
- Asociatia Tânarul Fermier
Scrisoare publicata de Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania